La începutul secolului trecut, atunci când preocupările pentru realizarea primului aparat de zbor mai greu decât aerul aerul erau deosebit de spectaculoase, un om încerca să marcheze o evoluţie decisivă în dezvoltarea baloanelor. Z. S-a născut în anul 1838 la Konstanz şi a ales cariera armelor, absolvind Academia Militară Ludwigsburg. Şi-a continuat studiile la Universitatea Tűbingen, obţinând şi diploma de inginer.
În 1858 a devenit militar al armatei Prusiei. În 1863 a fost trimis ca observator pe frontul Războiului civil din Statele Unite, unde a activat pe lângă trupele sudiste până la înfrângerea acestora de la Chancellorsville. Aici a văzut el pentru prima dată un balon, fiind cucerit pe loc de pasiunea pentru zbor.
După întoarcerea în ţara sa, Z. participă la războiul franco – prusac din 1870 – 1871, şi scapă cu viaţă, singurul din patrula sa surprinsă într-o ambuscadă, numai datorită … iuţelii calului său. După încheierea ostilităţilor, contele devine un militant activ pentru introducerea balonului cu hidrogen în dotarea armatei, fiind, totuşi, primit cu neîncredere de Kaiserul Wilhelm al II-lea şi de cancelarul Otto von Bismark.
Ajuns la o vârstă respectabilă şi la un grad militar şi mai respectabil (general de brigadă), Z. se retrage din armată în 1891, hotărând să îşi dedice întreaga energie şi avere construcţiei de baloane. Primul dintre ele apare în 1900 şi surprinde pe toată lumea. În locul unui singur balon sferic, creaţia lui Z. cuprindea mai multe baloane (compartimente) din pânză cauciucată, montate într-o structură rigidă din bare de aluminiu (inovaţie adusă de Z.), având o formă cilindrică (de trabuc). Întregul corp era acoperit cu pânză de bumbac. În partea anterioară, ca şi în cea posterioară existatu cârme. Aparatul era echipat cu două motoare Daimler de 15 CP, montate în gondole de aluminiu, care acţionau câte două elici fiecare. Pentru pilotarea sa, aeronava avea nevoie de un echipaj de cinci oameni, postaţi într-o nacelă integrată. Lungimea aparatului (pe care creatorul său l-a numit „dirijabil” datorită posibilităţii de a fi manevrat în direcţia dorită) era de 128 m, diametrul său era de 11,7 m., iar volumul total de hidrogen era de 11700 m3.Acest prim dirijabil, botezat „LZ 1”, a zburat pentru prima dată la 2 iulie 1900, atingând o altitudine de aproximativ 500 m. şi o viteză de 7 m/s. În 17 minute, el a acoperit o distanţă de aproximativ 7 kilometri.
După succesul acestui aparat, guvernul german a hotărât să-l susţină financiar pe Z. (care fusese nevoit să îşi vândă aproape întreaga moşie pentru a-şi transforma visul în realitate). O altă sursă de bani o constituie şi o loterie organizată special în acest scop. Iar „Contele nebun” nu rămâne dator: în 1908, pe cerul Germaniei apare al doilea „Zeppelin”, care fectuează un zbor record până la Basel, în Eleveţia, stârnind pe traseu admiraţia tuturor. (În decursul acestui zbor, din cauza neglijenţei unui mecanic care a introdus în rezervor … apă în loc de benzină, aparatul a fost pierdut). În următorii ani, până la izbucnirea primului Război Mondial, producţia continuă, astfel că în 1914 Germania era posesoarea a 17 dirijabile, utilizate pentru zboruri comerciale, flota înmulţindu-se în continuare. Desigur, acestea au fost folosite şi în luptă (varianta de război putea zbura la cu 136 km/h la 4250 m, transportând o cantitate de 2000 kg. de bombe), de la bordul lor executându-se primele bombardamente asupra Londrei. Din păcate pentru germani, dirijabilul reprezenta o ţintă uşoară pentru orice categorie de armament, mai multe astfel de aparate (se vorbeşte despre un număr de 40) fiind distruse de inamic.
Z. a murit în 1917, Kaiserul organizând, în cinstea lui, funeralii naţionale.
După dispariţia lui Z., dirijabilele şi-au continuat cariera. Foştii lui colaboratori au construit zeppeline uriaşe, care au efectuat zboruri cu zeci de pasageri la bord. După catastrofa dirijabilului „Hindenburg”, din 1937, epoca de glorie a uriaşelor aparate a apus.
În 1858 a devenit militar al armatei Prusiei. În 1863 a fost trimis ca observator pe frontul Războiului civil din Statele Unite, unde a activat pe lângă trupele sudiste până la înfrângerea acestora de la Chancellorsville. Aici a văzut el pentru prima dată un balon, fiind cucerit pe loc de pasiunea pentru zbor.
După întoarcerea în ţara sa, Z. participă la războiul franco – prusac din 1870 – 1871, şi scapă cu viaţă, singurul din patrula sa surprinsă într-o ambuscadă, numai datorită … iuţelii calului său. După încheierea ostilităţilor, contele devine un militant activ pentru introducerea balonului cu hidrogen în dotarea armatei, fiind, totuşi, primit cu neîncredere de Kaiserul Wilhelm al II-lea şi de cancelarul Otto von Bismark.
Ajuns la o vârstă respectabilă şi la un grad militar şi mai respectabil (general de brigadă), Z. se retrage din armată în 1891, hotărând să îşi dedice întreaga energie şi avere construcţiei de baloane. Primul dintre ele apare în 1900 şi surprinde pe toată lumea. În locul unui singur balon sferic, creaţia lui Z. cuprindea mai multe baloane (compartimente) din pânză cauciucată, montate într-o structură rigidă din bare de aluminiu (inovaţie adusă de Z.), având o formă cilindrică (de trabuc). Întregul corp era acoperit cu pânză de bumbac. În partea anterioară, ca şi în cea posterioară existatu cârme. Aparatul era echipat cu două motoare Daimler de 15 CP, montate în gondole de aluminiu, care acţionau câte două elici fiecare. Pentru pilotarea sa, aeronava avea nevoie de un echipaj de cinci oameni, postaţi într-o nacelă integrată. Lungimea aparatului (pe care creatorul său l-a numit „dirijabil” datorită posibilităţii de a fi manevrat în direcţia dorită) era de 128 m, diametrul său era de 11,7 m., iar volumul total de hidrogen era de 11700 m3.Acest prim dirijabil, botezat „LZ 1”, a zburat pentru prima dată la 2 iulie 1900, atingând o altitudine de aproximativ 500 m. şi o viteză de 7 m/s. În 17 minute, el a acoperit o distanţă de aproximativ 7 kilometri.
După succesul acestui aparat, guvernul german a hotărât să-l susţină financiar pe Z. (care fusese nevoit să îşi vândă aproape întreaga moşie pentru a-şi transforma visul în realitate). O altă sursă de bani o constituie şi o loterie organizată special în acest scop. Iar „Contele nebun” nu rămâne dator: în 1908, pe cerul Germaniei apare al doilea „Zeppelin”, care fectuează un zbor record până la Basel, în Eleveţia, stârnind pe traseu admiraţia tuturor. (În decursul acestui zbor, din cauza neglijenţei unui mecanic care a introdus în rezervor … apă în loc de benzină, aparatul a fost pierdut). În următorii ani, până la izbucnirea primului Război Mondial, producţia continuă, astfel că în 1914 Germania era posesoarea a 17 dirijabile, utilizate pentru zboruri comerciale, flota înmulţindu-se în continuare. Desigur, acestea au fost folosite şi în luptă (varianta de război putea zbura la cu 136 km/h la 4250 m, transportând o cantitate de 2000 kg. de bombe), de la bordul lor executându-se primele bombardamente asupra Londrei. Din păcate pentru germani, dirijabilul reprezenta o ţintă uşoară pentru orice categorie de armament, mai multe astfel de aparate (se vorbeşte despre un număr de 40) fiind distruse de inamic.
Z. a murit în 1917, Kaiserul organizând, în cinstea lui, funeralii naţionale.
După dispariţia lui Z., dirijabilele şi-au continuat cariera. Foştii lui colaboratori au construit zeppeline uriaşe, care au efectuat zboruri cu zeci de pasageri la bord. După catastrofa dirijabilului „Hindenburg”, din 1937, epoca de glorie a uriaşelor aparate a apus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu