C. a văzut lumina zilei în localitatea Veria (Grecia), lângă Salonic, familia sa aparţinând unei comunităţi de aromâni. A terminat studiile liceale la colegiul bcureştean “Sf. Sava”, în 1919, optând în continuare pentru Universitatea Politehnica din capitala României, obţinând aici diploma de inginer electro-mecanic. După 1924 pleacă la Paris, unde abordează studiul profilelor aerodinamice. A propus soluţii originale, atrăgându-şi admiraţia savanţilor occidentali (printre care: Theodor von Karman, Wytoshinsky ş.a., aceia care au atribuit numele “profile Carafoli” descoperirilor tânărului om de ştiinţă român.
La Paris, C. lucrează la Institutul Aerotehnic, unde, împreună cu directorul acestuia, profesorul Albert Toussaint, construieşte “cuva Toussaint – Carafoli”, adică o instalaţie hidromecanică pentru vizualizarea spectrelor de mişcare în jurul corpurilor de aviaţie. La Sorbonna, unde urmează studiile pentru doctorat, C. ocupă şi un post la catedra de matematică, aflându-se în subordinea viitorului prim-ministru al Franţei, profesorul Paul Painlevé. În cei patru ani de şedere la Paris, tânărul român publică nu mai puţin de opt studii la Academia de Ştiinţe al Institutului Francez.
După susţinerea tezei “Contribuţii la teoria sustentaţiei” şi obţinerea titlului ştiinţific de doctor (1928), C. revine în România, devenind titularul catedrei de Aerodinamică şi Mecanica Fluidelor din cadrul Politehnicii din Bucureşti, unde va rămâne neîntrerupt timp de 45 de ani. Anticipând, trebuie amintit şi faptul că din această poziţie a avut un rol hotărâtor la înfiinţarea Secţiei de Aviaţie (din 1971 Facultatea de Aeronave, actualmente Facultatea de Inginerie Aerospaţială). Aici, C. realizează, împreună cu Ion Stroescu, primul tunel aerodinamic din această parte a Europei, inaugurat în 1931 în prezenţa regelui Carol al II-lea.
Împletind activitatea didactică şi ştiinţifică cu cea practică, C. se încadrează în colectivul de specialişti ai tinerei uzine I.A.R. din Braşov. Aici va proiecta, împreună cu specialistul francez Lucien Virmoux, primul avion românesc de vânătoare, IAR CV – 11 (Carafoli – Virmaux), monoplan cu aripa joasă. În 1930, această configuraţie, apărută în plină dominaţie a biplanelor şi aripilor înalte, este considerată revoluţionară, având să se impună, în scurt timp, pe plan mondial.
Datorită abilităţilor sale, C. a fost numit inginer-şef, apoi director al fabricii de avioane de la I.A.R. Uzina a produs, în anii dinaintea celui de-al doilea Război Mondial, numeroase tipuri de avioane, încercând să acopere nevoile armatei române; printre acestea, cele proiectate de C. : IAR 13, IAR 14, IAR 15 şi IAR 16.
Important de menţionat este faptul că C. a încercat, în acea perioada de pionierat a industriei aeronatice din România, să stabilească legături de colaborare între întreprinderile de profil ca I.A.R., S.E.T. Bucureşti, ICAR etc.
O altă activitate de mare răspundere asumată de C. a fost şi aceea de consilier tehnic al LARES (Liniile Aeriene Române Exploatate cu Statul).
După încheierea Războiului, C. a devenit membru titular al Academiei Române, fiind şeful departamentului de Mecanică aplicată, conducând şi Institutul de Mecanică Aplicată, devenit ulterior Institutul de Mecanica Fluidelor, care a avut un rol important în cercetarea fenomenelor legate de zbor.
C. s-a bucurat de o largă recunoaştere naţională şi internaţională. A fost decorat cu titlurile Ordinul Muncii, cls. I, Ordinul Meritul Ştiinţific, cls. I şi Steaua Republicii Socialiste România, cls. A II-a. De asemenea a deţinut titlul de Om de Ştiinţă Emerit şi Premiul de Stat cls. I. Premiile internaţionale pe care le-a dobândit au fost: premiul Louis Bréguet (Paris, 1927), diploma Paul Tissandier (Los Angeles, 1956), Marea Medalie Gauss (Braunschweg), Medalia Appolo 11, decernată de NASA în 1970, Diploma si Medalia Ţiolkovski (1981).
A făcut parte, ca membru titular, din Academia Internaţională de Astronautică, a fost vicepreşedinte şi apoi preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Astronautică şi membru de onoare al Societăţii Regale de Astronautică a Marii Britanii, membru Corespondent al Academiei de Ştiinţe şi aArte din Toulouse, membru al Braunschweische Vissenschaftlische Gesellschaft, membru extraordinar al Internationale Astronautische Gesellschaft Herman Oberth, membru al Academiei de ştiinţe din New York, membru al Comitetului executiv şi al Biroului executiv al Consiliului Internaţional al Uniunilor Ştiinţifice, membru al Gesellschaft fűr Angewandte Matematik und Mekanik.
C. a încetat din viaţă în 1981, lasând în urmă un număr de 14 cărţi de specialitate.
La Paris, C. lucrează la Institutul Aerotehnic, unde, împreună cu directorul acestuia, profesorul Albert Toussaint, construieşte “cuva Toussaint – Carafoli”, adică o instalaţie hidromecanică pentru vizualizarea spectrelor de mişcare în jurul corpurilor de aviaţie. La Sorbonna, unde urmează studiile pentru doctorat, C. ocupă şi un post la catedra de matematică, aflându-se în subordinea viitorului prim-ministru al Franţei, profesorul Paul Painlevé. În cei patru ani de şedere la Paris, tânărul român publică nu mai puţin de opt studii la Academia de Ştiinţe al Institutului Francez.
După susţinerea tezei “Contribuţii la teoria sustentaţiei” şi obţinerea titlului ştiinţific de doctor (1928), C. revine în România, devenind titularul catedrei de Aerodinamică şi Mecanica Fluidelor din cadrul Politehnicii din Bucureşti, unde va rămâne neîntrerupt timp de 45 de ani. Anticipând, trebuie amintit şi faptul că din această poziţie a avut un rol hotărâtor la înfiinţarea Secţiei de Aviaţie (din 1971 Facultatea de Aeronave, actualmente Facultatea de Inginerie Aerospaţială). Aici, C. realizează, împreună cu Ion Stroescu, primul tunel aerodinamic din această parte a Europei, inaugurat în 1931 în prezenţa regelui Carol al II-lea.
Împletind activitatea didactică şi ştiinţifică cu cea practică, C. se încadrează în colectivul de specialişti ai tinerei uzine I.A.R. din Braşov. Aici va proiecta, împreună cu specialistul francez Lucien Virmoux, primul avion românesc de vânătoare, IAR CV – 11 (Carafoli – Virmaux), monoplan cu aripa joasă. În 1930, această configuraţie, apărută în plină dominaţie a biplanelor şi aripilor înalte, este considerată revoluţionară, având să se impună, în scurt timp, pe plan mondial.
Datorită abilităţilor sale, C. a fost numit inginer-şef, apoi director al fabricii de avioane de la I.A.R. Uzina a produs, în anii dinaintea celui de-al doilea Război Mondial, numeroase tipuri de avioane, încercând să acopere nevoile armatei române; printre acestea, cele proiectate de C. : IAR 13, IAR 14, IAR 15 şi IAR 16.
Important de menţionat este faptul că C. a încercat, în acea perioada de pionierat a industriei aeronatice din România, să stabilească legături de colaborare între întreprinderile de profil ca I.A.R., S.E.T. Bucureşti, ICAR etc.
O altă activitate de mare răspundere asumată de C. a fost şi aceea de consilier tehnic al LARES (Liniile Aeriene Române Exploatate cu Statul).
După încheierea Războiului, C. a devenit membru titular al Academiei Române, fiind şeful departamentului de Mecanică aplicată, conducând şi Institutul de Mecanică Aplicată, devenit ulterior Institutul de Mecanica Fluidelor, care a avut un rol important în cercetarea fenomenelor legate de zbor.
C. s-a bucurat de o largă recunoaştere naţională şi internaţională. A fost decorat cu titlurile Ordinul Muncii, cls. I, Ordinul Meritul Ştiinţific, cls. I şi Steaua Republicii Socialiste România, cls. A II-a. De asemenea a deţinut titlul de Om de Ştiinţă Emerit şi Premiul de Stat cls. I. Premiile internaţionale pe care le-a dobândit au fost: premiul Louis Bréguet (Paris, 1927), diploma Paul Tissandier (Los Angeles, 1956), Marea Medalie Gauss (Braunschweg), Medalia Appolo 11, decernată de NASA în 1970, Diploma si Medalia Ţiolkovski (1981).
A făcut parte, ca membru titular, din Academia Internaţională de Astronautică, a fost vicepreşedinte şi apoi preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Astronautică şi membru de onoare al Societăţii Regale de Astronautică a Marii Britanii, membru Corespondent al Academiei de Ştiinţe şi aArte din Toulouse, membru al Braunschweische Vissenschaftlische Gesellschaft, membru extraordinar al Internationale Astronautische Gesellschaft Herman Oberth, membru al Academiei de ştiinţe din New York, membru al Comitetului executiv şi al Biroului executiv al Consiliului Internaţional al Uniunilor Ştiinţifice, membru al Gesellschaft fűr Angewandte Matematik und Mekanik.
C. a încetat din viaţă în 1981, lasând în urmă un număr de 14 cărţi de specialitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu