Romanii sunt un popor cu vocatia zborului. Eu sunt roman.

marți, 27 decembrie 2011

General (av.) Andrei Popovici

Un neobosit promotor al aripilor româneşti

Gen. (av.) Andrei Popovici

Motto: “Aviaţia este mai mult o stare de spirit; ea este o continuă încântare a acelui care i s-a dăruit”
Andrei Popovici

Începând cu anii de pionierat ai aeronauticii şi până aproape de finele deceniului al şaptelea al sec. XX, un om a militat neobosit pentru ca aripile româneşti să se înalţe cât mai sus. Acesta a fost generalul aviator Andrei Popovici.
I-a fost dat lui Andrei Popovici să vină pe lume, la 6 august 1884, într-un vagon aflat în gara Gugeşti. Era unul dintre cei şase copii ai lui Ion şi Olga Popovici. A învăţat la Liceul pentru fii de militari de la Iaşi, pe cataloagele căruia se regăsesc şi numele altor iluştri aviatori, ca Henri Coandă, Gheorghe Bănciulescu sau Alexandru Papană. A fost apoi admis la Şcoala de Ofiţeri de cavalerie de la Bucureşti, fiind înălţat la gradul de sublocotenent în iunie 1904, atunci când a fost repartizat la Regimentul 2 Roşiori de la Bârlad.
Activitatea lui de cavalerist este remarcabilă: câştigă concursuri de dresaj şi rezistenţă, obţine aprecierile superiorilor şi este avansat, în 1908, locotenent.
În 1912, însă, Popovici solicită înscrierea la cursurile de aviatori. Învaţă pilotajul în Franţa la Şcoala de la Villacoublay, unde obţine brevetul internaţional de zbor, apoi revine în ţară şi este repartizat la centrul Cotroceni. Deşi începător, el reuşeşte în acest an, între 13 şi 18 octombrie, un zbor de mare distanţă: Bucureşti – Botoşani, pilotând, în formaţie cu Gheorghe Negrescu, două avioane Bristol Coandă Tractor.
Până în 1916, din cauza a numeroase articole de ziar prin care încearcă să obţină pentru aviaţia militară recunoaştere şi dotare tehnică, Popovici este mutat de mai multe ori de la aviaţie la cavalerie şi înapoi. Intrarea României în război, la 14 august 1916, îl găseşte în fruntea unui detaşament de cavalerie, pe care îl conduce în luptă pe frontul din Ardeal, pentru ca la sfârşitul lui septembrie să devină comandantul Grupului 2 Aeronautic, cu baza la Tecuci, acolo unde se vor regrupa majoritatea unităţilor româneşti de aviaţie. În subordinea sa regăsim pe unii dintre cei mai faimoşi zburători ai timpului: Mircea Zorileanu, Nicolae Iliescu-Mitralieră, Haralambie Giosanu, Tase Rotaru, Ermil Gheorghiu.
Aportul aviaţiei la succesul armatei române a fost substanţial. S-au executat misiuni importante de asigurare de luptă, vânătoare, bombardament, reglaje de artilerie, transporturi urgente. Căpitanul Andrei Popovici, deşi zbura destul de puţin, aşa cum îi impunea funcţia sa, era în orice clipă alături de oamenii săi, atât prin capacitatea sa de organizator, cât şi prin felul cum ştia să obţină pentru ei tot ce era mai bun, de la alimentaţie şi echipament, până la recunoaşterea meritelor lor prin citări prin ordin de zi sau decoraţii. Rămâne proverbială atitudinea lui Popovici, care a refuzat să primească orice decoraţie înaintea subordonaţilor săi, pe care îi considera adevăraţi eroi. Nu e de mirare că zburătorii armatei române plecau la luptă foarte determinaţi şi cu un moral excelent, executându-şi misiunile indiferenţi la riscurile pe care şi le asumau.
Datorită activităţii sale din 1917, a fost avansat, excepţional, la gradul de maior.
Ultimul ordin de luptă pe care l-a dat maiorul Andrei Popovici i s-a adresat locotenentului aviator Vasile Niculescu Popa. Acesta a efectuat, la 23 moiembrie 1918, la bordul unui Farman 40, un zbor de la Iaşi la Blaj, în echipaj cu căpitanul infanterist Victor Precup, fost ofiţer în armata austro-ungară. Obiectivul raidului a fost acela de a transmite ardelenilor un mesaj de prietenie şi solidaritate din partea fraţilor moldoveni. Misiunea a fost îndeplinită şi a avut un succes extraordinar, dacă ne gândim la entuziasmul cu care a fost primit la Blaj, şi apoi la Alba Iulia, echipajul Niculescu-Popa – Precup.
După terminarea războiului, Andrei Popovici a condus, pentru scurt timp, Centrul de Instrucţie al Aviaţiei de la Tecuci, aoco unde a reunit ca instructori pe cei mai valoroşi ofiţeri aviatori.
La 1 aprilie 1920, cu gradul de locotenent-comandor, Popovici este numt directorul Aeronauticii în Ministerul de Război. Una dintre cele mai importante iniţiative pe care le-a avut în această calitate a fost aceea de a propune şi sprijini înfiinţarea uzinei constructoare de avioane ASTRA, la Arad, unitate care a beneficiat de serviciile a doi importanţi ingineri: Ştefan Protopopescu şi Stanislav Şeşefschi, creatori de avioane. Chiar dacă ASTRA nu a putut rezista concurenţei uzinelor S.E.T. Bucureşti şi, mai ales, I.A.R. Braşov, acea uzină a avut o contribuţie importantă la dezvoltarea industriei aeronautice din România.
În 1927, în ideea că nou creata I.A.R. are nevoie să fie condusă de omul cel mai capabil, Andrei Popovici este numit director general al uzinei. S-a dovedit o alegere inspirată, întreprinderea braşoveană devenind, într-un interval de timp destul de scurt, una dintre cele mai moderne şi mai competitive din Europa. 
Comandorul (grad obţinut în 1926) Andrei Popovici a rămas 10 ani la Braşov. I.A.R. a creat şi propus pieţei mai multe tipuri de aeronave şi motoare de aviaţie de mare succes. Avionul care reprezintă vârful acelui timp a fost, fără îndoială, I.A.R. 80, cel care, la începutul celui de-al doilea Război Mondial, se putea lupta de pe poziţii cvasi-egale cu cei mai buni vânători din lume.
Activitatea lui Popovici nu s-a limitat la biroul de la I.A.R. În acei ani a publicat numeroase articole de presă în care făcea o excelentă propagandă aviaţiei române; a editat chiar o revistă proprie: “ARIPA”, considerată de cititori cea mai frumoasă publicaţie a momentului; a sprijinit, moral şi material, realizarea unor raiduri de către aviatorii români; a iniţiat organizarea a numeroase meetinguri, dintre care unele cu participare internaţională, care au prilejuit piloţilor din România întâlniri cu colegi de-ai lor din ţările Europei; a sprijinit, cu autoritatea lui de pilot şi constructor, pe unii inventatori de maşini de zburat, cum ar fi Mihail Filip, creatorul unei “aripi zburătoare” (soluţie constructivă adoptată în zilele noastre pentru faimoasele avioane “invizibile” F 117 sau B-2 ale U.S.A.F.); a înfiinţat la Braşov, pe terenul de lângă Ghimbav, o şcoală civilă de zbor cu motor, iar la Sânpetru, unde a găsit cele mai bune condiţii naturale, o şcoală de planorism. Aceste două baze aeriene sunt şi astăzi, sub sigla Aeroclubului “Mircea Zorileanu”, reprezentative pentru aripile româneşti. Tot la Braşov, Popovici a înfiinţat şi un cerc de modelism, care era sprijinit de I.A.R. Şi, nu în ultimul rând, Andrei Popovici a iniţiat un premiu annual pentru cel mai bun proiect de avion sau motor de avion creat de un student.
În 1937, atunci când singura societate românească de transport aerian – L.A.R.E.S. (Liniile Aeriene Române Expoatate cu Statul) – se afla în mare dificultate, autorităţile de la Bucureşti au decis să cheme în fruntea acesteia pe Andrei Popovici. Nici că se putea o opţiune mai bună, pentru că Popovici a reuşit, în numai doi ani, să transforme L.A.R.E.S. într-o companie aducătoare de profit. A obţinut acest succes pentru că a ştiut să convingă călătorii că avionul este cel mai rapid mijloc de transport, foarte sigur, pentru că piloţii români sunt printre cei mai buni din lume şi pentru că noile aeronave intrate în dotare (de fabricaţie occidentală şi americană) sunt de asemenea foarte bune, rapide, sigure şi comode. Că avea dreptate au dovedit şi piloţii firmei, care în trei ani nu au suferit nici un accident, deşi situaţiile dificile nu au lipsit. Totuşi, în 1941, Popovici este demis, imputându-i-se un accident întâmplat din cauze obiective. Nu a fost decât o manevră politică, fapt dovedit mai târziu.
Şi în anii când a condus L.A.R.E.S., A. Popovici a avut numeroase iniţiative în sprijinul aeronauticii române: a inaugurat, la Arad, concursul de aeromodele dotat cu cupa “Moineau Popovici” (Moineau e numele fiicei lui Popovici) şi cu un premiu de 10.000 lei; împreună cu George Valentin Bibescu, preşedintele Federaţiei Aeronautice Internaţionale, a organizat, la Câmpina, un concurs naţional de aeromodelism, la care s-au prezentat 120 de constructori; a susţinut numeroase conferinţe având ca temă zborul, zburătorii şi maşinile zburătoare (unele dintre aceste conferinţe au fost transmise şi la Radio România).
În ciuda anilor care se adunau, Andrei Popovici a continuat să activeze pentru propaganda aviaţiei şi după 1948. A fost avansat la gradul de general-maior în 1957. Deşi pensionar, Andrei Popovici era o prezenţă constantă la toate meetingurile aviatice şi la toate reuniunile pe teme aeronautice. A apărut în public pentru ultima dată în 1967, împreună cu cumnatul său, Henri Coandă, la un simpozion organizat de Academia Română.
A murit la 13 august 1967, fiind înmormântat cu onoruri militare
Pentru activitatea sa, generalul aviator Andrei Popovici a fost distins cu numeroase ordine şi decoraţii, printre care de două ori “Mihai Viteazu” şi Legiunea de Onoare a Franţei.
Astăzi, un amfiteatru al cunoscutei universităţi pariziene “La Sorbonne” poartă numele lui Andrei Popovici. Este şi aceasta o recunoaştere a meritelor sale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu